Letopisetul
Tarii Moldovei
de Grigore Ureche
Descendent al unei renumite familii
boieresti din Moldova, Grigore Ureche isi indeplineste formarea intelectuala la
scolile polone din Liov.
Reintors
in tara, cronivcarul parcurge cateva ierarhii domnesti ajungand in scurta vreme
un apropiat al domnitorilor.
"Letopisetul Tarii Moldovei"
prezinta evenimente de la "descalecatul cel de-al doilea" adica de la
domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-1594). Aceasta cronica va
fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu in 1852.
Letopisetul
este precedat de o "Predoslovie" (o prefata) in care autorul isi va
argumenta motivele pentru care a redactat aceasta opera
Principalul argument ar fi acela ca
urmasii trebuie sa cunoasca istoria predecesorilor. Totodata Grigore Ureche se
plange de insuficienta izvoarelor care i-au servit ca punct de pornire, o
cronica a domniei lui Stefan cel Mare fusese redactata in limba slavona de
Eftimie si Macarie.
Din
cauza absentei izvoarelor interne cronicarul se vede silit sa apeleze la carti
straine - izvoare poloneze.
Ideile fundamentale in acest letopiset
sunt:
-
ideea
unitatii de origine a romanilor din toate provinciile "toti de Ram se
trag";
-
latinitatea
limbii romane aducand ca argument evolutia etimologica a unor cuvinte;
-
latinitatea
poporului roman.
In alcatuirea
letopisetului Grigore Ureche surprinde schimbari de domnii, comploturi, lupta
pentru putere, obiceiurile de inscaunare, situatii de viata si fapte exemplare.
Cele mai multe
episoade se incheie cu o "nacazanie salnim" adica o certare a celor
puternici. Constituita ca un epilog aceasta secventa a letopisetului prezinta
ideea ca exista o ordine a istoriei dictata nu de faptele umane ci de vointa
divina.
Eroi exemplari precum
Stefan cel Mare sunt propusi ca niste modele existentiale deoarece sunt pusi in
slujba lui Dumnezeu si mai ales a tarii.
La polul opus se afla
cei care incalca legile divine dar si pe cele omenesti. Un astfel de personaj
negativ care suporta consecintele faptelor sale este craiul polon Albert.
Scrierea cronicii
este strabatuta de ideea respectarii actului creator. Autorul stie ca opera sa
este importanta deoarece reprezinta un incput al scrisului in limba romana
pentr ca poporul nostru sa nu fie "asemeni fiarelor si dobitoacelor”
Arta narativa a letopisetului
Arta narativa a
acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si
acuratetea naratiunii astfel domnia lui stefan cel Mare este prezentata prin
faptele sale istorice, personalitatea domnitorului in dispozitiile sale
sufletesti contradictorii.
Cronicarul face nu
doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii
domnitorului, sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar
starea vremii din acea perioada.
Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace
de Miron
Costin
Miron Costin este
continuatorul cronicii lui Grigore Ureche. In letopisetul sau el prezinta
elemente di istoria Moldovei cuprinse intre 1594-1661, adica de la a doua
domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda.
Descendent al unei
importane familii boieresti din Moldova, Costin isi face studiile in Polonia la
Liovfiind cunoscator al limbilor de circulatie internationala din acea perioada
(filozofie etc.).
Letopisetul lui Miron Costin e precedat
de o lucrare intitulata "O sama de cuvinte din ce tara au iesit stramosii
lor de neamul Moldovenilor." Aceasta lucrare ar fi trebuit sa fie o
introducere facuta cronicii dar materialul fiind prea valoros autorul a facut
din aceasta o creatie de sine statatoare.
Se afirma in paginile
acestei lucrari ideea responsabilitatii scrisului "eu voi da sama de ale mele toate cate
scriu". Sunt reluate teoriile din letopisetul lui Ureche, contunuitatea,
unitatea si latinitate limbii romane.
"De neamul
moldovenilor" este scrisa ca o reactie impotriva cronicarilor care au
interpolat letopisetul lui Ureche. Mania lui costin se indreapta impotriva lui
Simion dascalul si a lui Misail
calugarul.. Acest eveniment poarta numele in istoriografie de "cearta
cronicarilor".
Geneza letopisetului
are la baza izvoare straine dar si izvoare interne. Pentru ultima perioada
oglindita in cronica sa Miron Costin foloseste amintirile boierilor batrani,
povestirile tatalui sau, fost sfetnic al domnului Miron Barnovski si chiar
propriile fapte de viata.
Letopisetul cuprine
prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei timp in care se succed la tron 22
de domnitori. Este o vreme a marilor infruntari sociale si politice.
Cea mai mare
importanta in cronica sa i-o acorda domnitorului Dimitrie Cantemir care domnise
doar noua ani. Miron costin fusese sfetnic al acestuia si din acest punct de
vedere dezvaluie personalitatea complexa a domnitorului.
Alti domnitori
surprinsi in letopisetul lui Costin sunt: Aron voda, Dabija voda, Dumitrascun
voda, Duca voda, Dimitrie si Constantin Cantemir etc.
La polul opus domniei
lui Dimitrie Cantemir se afla domnia lui Dumitrascu voda, un batran decazut
care face mare paguba tarii.
Arta narativa a letopisetului
Trasaturile artei
naretive prezente in letopisetul lui Contin sunt tehnica detaliului,
portretului si descrierea.
Reputatia
cronicarului de om cu o personalitate si o cultura complexa e relevata si prin
scrierea poemului filozfic "Viata
lumii". Tema acestui amplu poem este fugit irreparabile tempus (trecerea
implacabila a timpului). Aceasta tema cu origine in literatura latina este
asociata motivelor fortuna labiris si vanitas vanitatum. Fortuna labiris
inseamna soarta schimbatoare si vanitas vanitatum inseamna desertaciune
desertaciunilor."Cronica polona" si "Poema polona" prezinta
istoria privita in paralel a Moldovei so a Munteniei.
Letopisetul Tarii Moldovei
de Ion Neculce
Este intaiul
scriitor care a servit urmasilor nu numai ca izvor, dar chiar ca model, pana in
zilele noastre (de exemplu Mihail Sadoveanu).
S-a nascut in 1642 la Prigoreni, langa Targul
Frumos. Tatal sau, Neculce vistiernicul, era originar dintr-o insula a
arhipeleagului, poate din Hios. Mama, Catrina, era fiica vistiernicului
Iordache Cantacuzino si a Alexandrinei Gavrilas Mateias.
Cronica a scris-o la batranete, intre 60-70 de ani, dupa anul
1733. Ca izvoare foloseste cronica lui Ureche interpolata de Simion Dascalu si
Misail Calugarul, “De neamul moldovenilor” si letopisetul lui Miron Costin,
letopisetul lui Nicolae Costin, izvoadele anonime. El continua cronica lui
Miron Costin de la 1661 inainte.
“O sama de cuvinte” cuprinde 42 de legende cu
continut educativ fara ostentatie sau cumpanit anecdotic, cu o naratiune simpla,
populara, cuminte, batraneasca. Le-a scris din placerea de a transmite urmasilor
niste traditii care altfel s-ar fi pierdut si din motive istorice, stiintifice.
O serie de scriitori si poeti s-au inspirat
din legendele sale: Vasile Alecsandri in “Altarul manastirii Putna”, Dimitrie
Bolintineanu in “Cupa lui Stefan”, “Muma lui Stefan cel Mare”, “Daniel
Sihastru”, Constantin Negruzzi in poemul sau “Aprodul Purice”, tot Vasile
Alecsandri in “Movila lui Burcel”, “Dumbrava Rosie”, “Visul lui Petru Rares”,
George Cosbuc in “Stefanita-Voda”.
In “Letopisetul Tarii Moldovei- de la
Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” este mai mare
preocuparea pentru istorie, nelipsind cea literara.
Perioada zugravita de Neculce se imparte in
doua perioade:
- pana la Dimitrie Cantemir;
- dupa Dimitrie Cantemir.
Apreciaza domnitorii cumpatati si condamna
pe cei lacomi si risipitori. In culori negre apare a doua domnie a lui Dumitrasco-Voda
Cantacuzino, in timpul caruia moldovenii au trecut o iarna grea:
“Oamenii in tirgu in Iasi arate curtile
boierilor si ograzile si a altora, de-au arsu tirgu mai jumatate, ca nu era
cine sa aduca lemne. Vitili erau scumpe, mierea era scumpa, gaineli mai nu era in
tara. Gaina cate un leu, oul cate un potronic, oca de untu cate doi orti batuti
si in zlot, oca de brindza cate doi potronici. Bani iesira multi in tara, dar
bucate nu era.”
Pozitia de clasa a lui Neculce iese mai mult in
evidenta in descrierea domniei lui Constantin Cantemir care a ridicat la rangul
de boieri, osteni si oameni de rand, lucru pe care Neculce il critica. Informatii
interesante ofera si cu privire la domnia lui Nicolae Mavrocordat, descriind amanuntit
cheltuielile pe care le face acesta pentru a-si mentine tronul. Demna de un
roman de aventuri este relatarea uciderii fratilor Costin.
Ca nimeni altul pana la el, Neculce are darul
povestirii si al portretizarii figurilor evocate, personajele descrise de el
fiind adevarati eroi de romane. Portretul lui Dumitrasco-Voda Cantacuzino este
o adevarata caricatura, apropiindu-se de pamflet. Portretul lui Constantin
Cantemir nu este tocmai favorabil:
“Carte nu stie, ce numai iscalitura invatase
de face. Practica buna ave la voroava, era sanatos, munca bine si be bine.
Semne multe ave pe trup de la razboaie, in cap si la maini de pe cand fusese
slujitor in Tara Leseasca. La stat nu era mare, era gros, burduhos, ruman la fata,
buzat. Barba ii era alba ca zapada.Cu boierii traie pana la o vreme, pentru ca
era un om de tara si-i stie pe toti, tot anume, pre careli cum era. Si nu era mandru,
nici face cheltuiala tarii ca era un mosneag fara doamna.”
Portretul lui Dimitrie Cantemir este
obiectiv, neaducandu-i laude neintemeiate:
“...candu era beizade... era atuncea nerabdatoriu
si manios, zlobiv la betie, si-i iesisa numele de om rau. Iar acum... ase sa arata
de bun si de bland! Tuturor use deschisa si nemaret, de vorovie cu toti copiii... Deci boierii vadzand
ase mila si nemarire, incepura toti a se lipi si a-l lauda. Era om invatat”.
Portretul lui Petru cel Mare este facut cu
simpatie:
“Iara imparatul era un om mare, mai inalt decat
toti oamenii, iar nu gros, ratund la fata si cam smad, oaches si cam arunca cateodata
din cap, fluturand. Si nu cu marire si cu fala, ca alti monarhi, ce umbla
fiecum, prost la haine, si numai cu doua, trei slugi, de-i era de grija
trebilor. Si umbla pe gios, fara alaiu,
ca un om prost”.
Din
punct de vedere stilistic, Neculce se aseamana cu Creanga, amandoi utilizand
modul povestirii populare, in totala necunostinta de procedeele culte (Creanga
le cunostea, dar le ignora in mod voluntar).
Hazul caracterizeaza expunerea lui Neculce,
provenit din ironie, care voia sa atraga atentia pe ocolite asupra unui lucru ,
cu intentia de a satiriza. Constantin Duca, voind sa scape de un spion turc,
pune sa-i taie capul un calau cu gura mare, in loc sa tina taina (“...Au stinsu
bine focul paie .”) sau numeste mare vornic pe un dusman al sau in ideea ca-i
va deveni prieten (“... Deci, stiu ca l-au facut ca oaia pe lup...”). Falsul
dezinteres al lui Mihai Racovita la numirea lui ca domn este figurat plastic de
cronicar :” ... se face a nu-i place sa priimeasca domnia, ca si fata cie ce
dzisa unui voinic:Fa-te tu a ma trage si eu oi merge plingind...”
Neculce a constituit si mai constituie inca
un model stilistic pentru urmasi , ca si literatura populara in care se incadreaza.
George Calinescu il considera primul mare povestitor moldovean. Intocmai ca Ion
Creanga va folosi modul de expresie popular in povestile si amintirile sale.