Fratii Jderi - Caracterizarea lui Ionut Jder (2)

Ionuţ (Onu) Jder

Erou principal al trilogiei, Ionuţ este fiul cel mai mic al comisului Manole Păr-Negru. După ce mama sa, Oana, sora arhimandritului Amfilohie Şendrea, moare, este crescut de starostele Nechifor Căliman, apoi jupâneasa Ilisafta îl adoptă, fără a avea reacţii de respingere.
In primul volum mai ales, dar şi în celelalte două părţi ale romanului, într-o secţiune importantă, se ilustrează formarea personalităţii acestuia. Deoarece la început nu este format caracterologic, personajul se află în situaţia de a acumula experienţă.. În acest sens, trebuie să se mişte într-o serie de contexte semnificative.
La început cunoaşte prietenia, în frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă, apoi prima situaţie erotică — dragostea juvenilă pentru jupâniţa Nasta. Face cea dintâi faptă de vitejie când îl salvează pe fiul domnitorului din capcana în­tinsă de oamenii hoţului Grigorie Gogolea. In lupta contra tătarilor se dove­deşte a fi un bun oştean. În continuare nu ezită să facă o ispravă nebunească: fuge de acasă pentru a o recupera pe Nasta din seraiul lui Suleiman-Beg. Deşi este maturizat fizic şi ostăşeşte, acţiunea de acum a lui Ionuţ este infantilă.
Urmează, din ordinul lui Vodă, recluziunea la Cetatea Neamţ, participarea la vânătoarea ritualică de la Izvorul Alb, expediţia la Volcineţ, în Polonia, pentru redobândirea jupânesei Maruşca.
La reîntoarcere, eroul apare schimbat, total spiritualizat, încât la cetatea Crăciuna, cuviosul Nicodim, fratele său mai mare, nu îl recunoaşte la prima vedere. Bătălia de la Vaslui, unde Ionuţ se remarcă, îi certifică încă o dată vitejia, înţelepciunea, bărbăţia şi devotamentul pentru domn şi ţară.
Ionuţ este, în bună măsură, un personaj picaro văzut în mers, cinetic. Mo­bilitatea sa se verifică mai ales în situaţii dificile. Când ucenicia ia sfârşit, după ce se iniţiază în tainele vieţii şi ale societăţii, Ionuţ ocupă un loc în ierarhia societăţii şi în cea familială. Acum el dobândeşte un nou nume. La începutul fiecărei etape prin care va trece, personajul este fixat în câte un portret-prezentare: ”Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra, ciubote de marochin roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o sprânceană şi zâmbea primăverii”. Treptat, în prezentarea personajului, di­mensiunea interioară câştigă teren: „Avea înclinare spre deşertăciune şi strai frumos (…) Era fără linişte; îi plăceau toate zburdălniciile. Învăţase cu uşurinţă, de mititel, meşteşugurile vânatului de la starostele Căliman”.
Ionuţ este observat cu atenţie de cei cu care intră în relaţie de influenţă. Alexăndrel Vodă, ca şi ceilalţi din preajma lui Ionuţ, emit calificative: „Am văzut că eşti vrednic şi ştii atâtea lucruri. Şi ai în domnia ta o bărbăţie şi  credinţă”.  Nicodim constată: „Am înţeles că în acel copil e pulbere   de  puşcă”,  iar  Onofrei, fiul lui Nechifor Căliman, adaugă: „E bărbat frumos şi fudul, sfinţite părinte”.
Maturizarea sa se produce lent, fapt pentru care Samoilă, întocmai ca şi tatăl său, îl compară pe Ionuţ cu un „mânz”, motivând că „tot n-a uitat să zburde fără grijă”.
Comisul Simion este unul dintre dascălii fratelui mai mic: „Văd că trebuie să mai mănânci nouă ocă de sare, până ce vei fi vrednic să intri în sfatul bărbaţilor”. Un alt instructor moral este Ilisafta, care, când îl socoteşte ”bărbat în toată puterea”, îi recomandă însurătoarea devreme. Un adevărat îndrumător spiritual este arhimandritul Amfilohie Şendrea, iar acesta când îl vede în pragul desăvârşirii uceniciei declară: A venit vremea că ai ajuns la bărbăţie”, şi îl pregăteşte pentru ultimul examen: călătoria strategică în Imperiul Otoman. Reîntoarcerea marchează metamorfoza sa morală, căci Ionuţ începe să citeas­că lumea şi să o interpreteze, reuşind să pătrundă şi în tainele sufletului său.
Educaţia lui Ionuţ înseamnă adeziunea la sistemul de valori morale în care crede. Familia, virtutea, eroismul, sacrificiul pentru domn şi ţară sunt pe pri­mul plan.