I.L.Caragiale este alaturi de Eminescu si Creanga unul dintre
cei mai mari scriitori ai poporului nostru. Este autorul a
patru comedii (O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa,
Conul Leonida fata cu reactiunea, D’ale carnavalelor) a unei
drame (Napasta), a publicat nuvele (Doua loturi, O faclie de
Paste, In vreme de razboi etc) si schite, adunate in volumul
“Momente si schite”, aparut in 1901.
Caragiale este considerat creatorul schitei in literatura
romana, desi aceasta specie a fost cultivata si de alti
scriitori (Emil Garleanu, Alexandru Gratescu Voinesti); si
revine acest merit deoarece el a atins perfectiunea artistica.
Personajele schitei lui Caragiale sunt selectate din diferite
medii: din familie si scoala, din presa, justitie, din viata
moderna sau din viata politica. Schitele D-l Goe si Vizita
satirizeaza contrastul dintre pretentiile unor parinti de a fi
buni educatori si ceea ce sunt in realitate (ingaduitori peste
masura).
Schita este o opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o
actiune restransa la care participa un numar mic de personaje
surpinse intr-un moment semnificativ al existentei lor. Titlul
schitei poarta numele personajului principal caruia autorul
i-a adaugat apelativul “domnul” prin care anticipeaza
intentiile sale ironice. El sugereaza si faptul ca autorul
inverseaza cele doua universuri umane (cel al copilului si al
maturului), intrucat Goe se comporta ca “un om mare”,pe cand
cele trei cucoane “ se copilaresc” pentru a fi pe placul
“puisorului”.
Fiind o schita, Caragiale nareaza faptele intr-o anumita
ordine, determinata fiind doar de un singur moment
semnificativ din viata personajului pricipal: Calatoria cu
trenul pana la Bucuresti in compania celor trei doamne:
mam-mare, mamitica si tanti Mita.
Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate
indirect, prin intermediul faptelor si al personajelor, caci
schita este o opera epica in care exista narator, personaje si
actiune.
Intamplarile narate intr-o succesiune logica se constituie in
momente ale subiectului literar. Astfel, in expozitie aflam ca
“tanarul Goe” impreuna cu “cele trei doamne frumos gatite”,
asteapta cu nerabdare pe peronul din Urbea X, trenul accelerat
care trebuie sa le duca la Bucuresti. Autorul precizeaza inca
de la inceput un amanunt semnificativ care arunca o lumina
cruda asupra mentalitatii unor parinti si anume faptul ca Goe
este dus la Bucuresti “ca sa nu m-ai ramana repetent si anul
acesta”.
Goe este imbracat intr-un frumos costum de marinar si este
“imapacientat” si “incruntat” deoarece trenul nu soseste.
Deprins sa i se indeplineasca orice dorinta, Goe ordona sa
vina trenul: “eu vreau sa vie”.
O discutie filologica vizand pronuntarea corecta a cuvantului
“marinar” se incheie cu concluzia surprinzatoare prin
oraznicie, dar categorica: “Vezi ca sunteti proaste amandoua.”
Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi
pasageri constituie intriga actiunii. Cativa tineri politicosi
le ofera locurile, dar Goe ramane pe coridor “cu barbatii”.
Calatoria cu trenul este evenimentul datoria caruia i-a
nasteresi se dezvolta actiunea schitei.
Desfasurarea actiunii curpinde intamplarile din timpul
calatoriei lui Goe si a insotitoarelor sale pana la Bucuresti
admirabil gradate si desfasurate intr-un timp relativ scurt.
Folosind ca principal mod de expunere dialogul, autorul ni-l
arata pe Goe cum scoate capul pe fereastra, dar este
apostrofat de un tanar care il “trage putin inapoi”,
sfatuindu-l sa nu scoata capul pe fereastra. “Mititelul” se
smuceste si, raspunzandu-I oraznic uratului, scoate capul pe
fereastra. Urmarea neascultarii este pierderea palariei si a
biletului de calatorie care era “in pamblica palariei” iar
tipetele lui Goe, ca sa opreasca trenul, sunt zadarnice.
Sosind conductorul si cerand biletele, femeile il scuza pe
Goe, fiindca biletul “era in pamblica palariei” care a zburat.
“Dupa lungi parlamentari”, cele trei cucoane sunt nevoite sa
plateasca biletul puisorului, si o amenda “pe deasupra”.
Afectoasa si nervoasa, mamitica il cearta pe Goe, mam-mare ii
ia apararea si, din aceasta disputa, odorul, tras de mana de o
parte si de alta “se reazama in nas de clanta usii de la
cupeu” si incepe sa urle. Totul se termina cu bine, caci
bunica, prevazatoare ca de obicei, aluat “un berec” pe care
i-l ofera lui Goe in locul palariei. Dupa ce se preface ca
este suparat, mamitica ii da o “ciucalata” si scena i-a
sfarsit prin pupaturi.
In timp ce cucoanele converseaza, Goe dispare de pe coridor.
Mam-mare este disperat pana ce aude “bubuituri” in usa
toaletei. Gratie interventiei conductorului, “captivul” este
eliberat. Cucoanele rasufla usurate si il saruta pe Goe ca si
cum l-ar vedea dupa o indelungata absenta.
Mam-mare se hotareste sa stea pe culoar si sa-l pazeasca pe
puisor asezandu-se “pe un geamantan strain”.
Actiunea atinge punctul culminant, moment de maxima tensiune
in desfasurarea actiunii, deoarece Goe trage semnalul de
alarma, in ciuda sfaturilor lui mam-mare: “-Sezi binisor,
puisorule, sa nu strici ceva”. Trenul se opreste, lumea se
alarmeaza, personajul de serviciu “umpla forfota”, dar nimeni
nu poate stii cine a tras semnalul, deoarece “mam-mare doarme
in fundul pupeului cu puisoul in brate”. Se constata totusi ca
ata rupta si manivela rasturnata era “tocmai in vagonul de
unde zburase mai adineauri palaria marinelului”.
Deznodamantul marcheaza sfarsitul actiunii. Trenul porneste,
iar in scurt timp pasagerii ajung la Bucuresti. Cucoanele se
urca cu puisorul in birja si pornesc in oras, carandu-I
birjarului sa le duca “ la bulivar”.
Compozitional, schita “D-L Goe” are o actiune conceputa
linear, autorul urmarind aspectul tematic, gresita aducatie
data de familie tanarului Goe, pe un singur plan. Din reluarea
subiectului, scriitorul releva contrastul dintre aparenta si
esenta, dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie (educata,
culta, cinstita, cu un limbaj ales) si ceea ce este in
realitate (inculta, necinstita, cu un limbaj de mahala). De
aici de naste si hazul.
Construita in cea mai mare parte pe dialog, schita propune un
numar redus de personaje: Goe, cele trei doamne, conducatorul,
un tanar.
Limbajul viu, colorat, savoarea dialogurilor si naratiunea,
naturaletea replicilor, succesiunea dinamica a intamplarilor
si talcul lor fac din acesta schita un adevarat “monument de
arta literara”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu